Gând 44

Mi-am numărat pe degete (in)certitudinile

și apoi le-am rupt.

(13.07.2017)

Advertisements

Gând 43

Te-am zărit de pe marginea hotarului unde așteptam. Să treacă timpul

înnodam fâșii albe de pânză și le legam de bețe lungi de trestie.

Alergam cu ele în mână, de la un capăt la altul al lumii, să alung norii de pe cer.

Tu erai dincolo, frământare ciudată fără formă aleasă. De departe semănai cu mine

și am râs că te-am găsit. Am lăsat parii mei năzdrăvani la capul locului, cu coamele

zburlite în vânt, și mi-am suflecat mânecile până la coate. Am râs la tine

și mi te-am pus în gând. Mi-am afundat mâinile în miriștea seacă și am pornit la drum.

Era atâta bucurie că mă dureau ochii și i-am închis. Cu soarele-n spate

desfundam pământul arțăgos și șopteam cuvinte înmiresmate ca florile de caprifoi.

(01 decembrie 2016)

 

 

Gând 42

M-am văzut rătăcind către tine drumul cunoscut al tuturor sfârșiturilor

de până acum. Aerul se agăţa de fiecare pas dospindu-i taina.

M-am văzut mergând pe jos până la tine și aş fi mers până mi s-ar fi tocit

tălpile, sleindu-se sub inima mea piatră de moară dezmierdată de lumină.

Te-aş fi căutat râcâind pământul îngheţat cu degetele şi te-aş fi găsit prunc

în pântecul întunericului afânat. M-aş fi aşezat lângă oasele tale,

numărând înapoi până la începutul lumii şi mi-aş fi dormit somnul

cu ochii larg deschiși.

(25 septembrie 2016)

Condițional-optativ

Aș putea să spăl vasele din când în când. Aș putea să cumpăr pâine

și să îți masez tălpile până te-ar strânge inima între coaste. Aș putea

să duc gunoiul, să ud florile și să tai ceapă roșie în pelicule subțiri

ca lumina. Aș putea să mă ridic pe vârful degetelor ca să te sărut.

Aș putea să frământ pâine, să schimb becul ars din bucătărie

și să te spăl pe spate. Aș putea să hrănesc toți copiii flămânzi de pe glob,

să le dau nume și să îi legăn în brațe până își dau sufletul.

Aș putea să inversez magnetismul la poli, să șterg geamurile mai des

și să-ți fac ceai verde cu iasomie în diminețile când ești mahmur.

Aș putea să nu mai vorbesc cu Alina, să mă agăț ca o pisică de gâtul tău

și să învăț să scriu cu mâna stângă. Aș putea să te țin de mână pe stradă,

să fac ouă ochiuri și să dorm până târziu sâmbăta și duminica și la sărbători.

Aș putea să citesc cartierul tortilla, să merg desculță prin piața romană

și să te mângâi până adormi.

(21 august 2016)

Gând 41

M-am trezit că locuiesc în umbra unui bărbat foarte înalt

din orașul acesta. Când merg, blocurile de zece etaje

de pe strada principală se dau în lături, trăgând după ele

crusta de beton care-mi blochează plămânii. Atunci respir

și câinii vecinilor amuțesc printre ornamentele de fier forjat

proaspăt puse. Numai pisicile stau la pândă pe acoperișuri.

Se agață de privirea mea și torc între iriși.

M-am trezit că locuiesc în umbra unui bărbat foarte înalt

din orașul acesta. Pe genunchiul meu, sub rotula lui,

își fac porumbeii cuib uneori și așteaptă să le iasă puii

din găoace. Și cu podul palmei îi șterg găurile negre

din obiectivul uriaș cu care taie parcurile și stațiile de metrou și

fetele frumoase pe care le privește mereu de prea sus.

(20 august 2016)

Resturi de somn

În decembrie trecut coboram spre Sfinții Apostoli.

Era atâta istovire încât simțeam drumul cum îmi înhață

respirațiile, iar eu nu mai am loc să mă învârt și să trag aerul aspru

în piept. Mă loveam în gând de fiecare om de pe stradă,

mă loveam de creștetele clădirilor dimprejur și mă opinteam

în parbrizele mașinilor acoperite de seară. Mă afundam adeseori

până la genunchi în zăpada noroasă și lumea întreagă mi se spânzura

de gât. În decembrie trecut coboram spre Sfinții Apostoli

și mă vedeam traversând orașul agale. Mergeam mereu,

doborând mormane de frig troienite în câmp

până la mormântul tatălui meu. Am săpat pământul flămând

și am dezgolit gura lui neagră cu dinții clănțănindu-mi sub aburi tăioși.

Tatăl meu mă aștepta tăcut. M-am ghemuit sub tălpile lui proaspete

și am tras somnul peste mine

adânc.

(09 august 2016)

Gând 40

Deschid ochii dimineața cu acelaşi gest reflex pe care îl exersez

de atâta vreme. Mă surprinde, încă, de fiecare dată. Deasupra e tavanul

în care mă privesc ca într-o oglindă opacă. Să mă întorc spre mine

e singurul sens. Nu sunt eu, ci o suprapunere care nesocotește logica:

Între marginile pielii mele, ca o membrană protectoare, te găsesc pe tine

întreg. Mâinile mele mici poartă mâinile tale încăpătoare,

Picioarele mele de copil cuprind tălpile tale de uriaş,

Oasele feței mele au imaginea ta. Numai între coaste răsare inima mea,

floare-roşie-de-nimic.

(15 mai 2016)

 

Gând 39

Ştiu că nu poţi vedea cu ochii cei verzi cum între coastele mele,

spre stânga jos, în locul acela despre care îţi povesteam uneori,

morţii mei îşi trag sufletul pe furiş.

Să fac grădină în ţărâna lor, să sap cu mâinile întunericul

şi să cresc flori în aşternutul reavăn, cum mi-ai zis.

Când te uitai la mine, cu lumina răsfirată în irişi,

mi se părea că arunci seminţe perene în adâncul umbros.

Şi mi-am strigat morţii, rând pe rând, cu nume vechi pe care

ştiu să le şoptesc numai în gând. A răspuns pustiul şi atunci am ştiu

că ei încă trăiesc.

(01 ianuarie 2016)

Gând 38

Nu e o poezie, e doar o imagine ca o pasăre care s-a agăţat de ceva vreme

de mine şi scormoneşte cu ghearele între oasele pieptului; ba din când în când

izbeşte şi cu ciocul în tâmplă, gata să se răcorească în gânduri.

Stai nemişcat, capul tău pe umărul meu aproape frânt de greutate.

Mâinile mele sunt pline de chipul tău. I-am învăţat liniile, le dezmierd mereu.

Mă dor degetele şi nu vreau să mă opresc. Nu vreau să mă doboare

fiinţa ta de cremene. Acum eşti doar un uriaş mistuit în somn de bolta

albastră şi gura mea se îneacă în ochii tăi săraţi.

(15 noiembrie 2015)

Gând 37

Cu buze flămânde am stors dimineaţa de toată toamna

şi gura mea s-a umplut de gustul tău.

Te-am purtat pe buze întreaga zi:

mi-am legat şireturile cu gustul tău în gură,

am traversat strada cu gustul tău în gură,

am cumpărat pâine neagră cu gustul tău în gură.

Când veneam spre casă, m-am oprit în geamurile maşinilor

veştejite pe trotuar şi am zărit gura mea

care înflorea albastră.

(27 septembrie 2015)